Week 5

Alergarea pe marele ecran

Cineaștii adoră o scenă de alergare și e ușor de înțeles de ce. Alergarea este imediat lizibilă pe cameră. Un personaj care începe să alerge este un personaj care decide să schimbe ceva, iar publicul înțelege asta fără un cuvânt de dialog. De-a lungul deceniilor, câteva dintre aceste scene s-au întipărit în cultura populară.

Clasicele

Nu poți vorbi despre alergare în film fără Rocky (1976). Sylvester Stallone urcând în forță treptele Muzeului de Artă din Philadelphia, cu brațele ridicate în vârf, este, fără îndoială, cel mai imitat montaj de antrenament filmat vreodată, într-atât încât treptele în sine au devenit un punct de atracție turistică. Câțiva ani mai târziu, Chariots of Fire (1981) a dat alergării o textură foarte diferită, cu alergarea sa pe plajă cu încetinitorul și tema pentru sintetizator a lui Vangelis, transformând un grup de atleți care se pregăteau pentru Jocurile Olimpice din 1924 în ceva apropiat de poezie.

Apoi mai există Forrest Gump (1994), în care personajul lui Tom Hanks pur și simplu decide să alerge și continuă să alerge, dintr-o parte în alta a țării. Funcționează ca metaforă tocmai pentru că nu are de fapt nicio legătură cu condiția fizică; este vorba despre procesarea durerii prin mișcare. The Pursuit of Happyness (2006) folosește alergarea mai literal, cu Chris Gardner al lui Will Smith fugind veșnic pentru a prinde un autobuz, un pat la adăpost sau o șansă la o viață mai bună.

Alergătorii obișnuiți

Nu orice film despre alergare este despre legende. Brittany Runs a Marathon (2019) urmărește o femeie obișnuită, interpretată de Jillian Bell, care începe să alerge în timp ce încearcă să-și schimbe viața în bine, și își câștigă răsplata emoțională păstrând lupta realistă, mai degrabă decât eroică. Pe o notă mai lejeră, Run Fatboy Run (2007) îl trimite pe Simon Pegg poticnindu-se prin antrenamentul de maraton din motive care au foarte puțin de-a face cu condiția fizică, și reușește pentru că cei mai mulți dintre noi recunosc acel decalaj dintre intențiile bune și picioarele dureroase. Filme mai mici precum Saint Ralph și documentarul Spirit of the Marathon sapă mai adânc în ceea ce îi atrage pe oameni spre distanță în primul rând.

Ceea ce leagă toate acestea este că alergarea rareori este scopul. Este o modalitate prin care camera arată pe cineva ridicându-se de la podea și încercând din nou. Ceea ce, dacă te gândești bine, este exact senzația unei alergări în zilele în care cel mai puțin vrei să mergi.